- a se opri locului
- to stop dead / short.
Română-Engleză dicționar expresii. 2013.
a se opri locului
Look at other dictionaries:
încremeni — ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. intranz. 1. A nu mai putea face nici o mişcare, nici un gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mişcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. Trimis de… … Dicționar Român
loc — LOC, locuri, s.n. I. 1. Punct, porţiune determinată în spaţiu. ♢ loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemişcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeaşi bucată de pământ, acolo unde se află… … Dicționar Român
sta — STA, stau, vb. I. intranz. I. 1. (Despre oameni şi animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr o acţiune, dintr o mişcare, dintr o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcţionare, a nu… … Dicționar Român
descinde — DESCÍNDE, descínd, vb. III. intranz. 1. A şi avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a coborî. 3. A ajunge (şi a se opri) într un loc; a trage (la un hotel, la o gazdă). 4, (Despre organele forţei publice) A se deplasa, a sosi la… … Dicționar Român
ţine — ŢÍNE, ţin, vb. III. I. tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în braţe etc.) şi a nu lăsa să scape. ♢ expr. A i ţine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naş cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieţii cu o lumânare… … Dicționar Român
ponta — PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc (cu capul ridicat, cu urechile ciulite) pentru a adulmeca sau a aţinti vânatul. ♦ tranz. A pironi cu privirea, a aţinti animalul urmărit. [var.: (rar) poantá… … Dicționar Român
şedea — ŞEDEÁ, şed, vb. II. intranz. 1. A se afla aşezat pe ceva; a sta jos. ♢ expr. A şedea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător şi îngrijorat; a fi grăbit să plece. A şedea pe comoară = a fi foarte bogat şi zgârcit. 2. A lua loc, a se… … Dicționar Român
ţintui — ŢINTUÍ, ţintuiesc, vb. IV. tranz. 1. A prinde, a înţepeni, a fixa, a bate ceva cu cuie, cu ţinte; a pironi. ♢ expr. A ţintui (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. ♦ A înfige, a bate… … Dicționar Român
